Chiar dacă denumirea diferă în funcție de zona din care provin („lașcă” pe Valea Mureșului, „locșe” în Ținutul Pădurenilor și „lășcuțe” în Țara Moților), tăiețeii preparați în casă sunt nelipsiți din bucătăriile gospodinelor de la noi, supa de lașcă făcând parte din meniul tradițional al evenimentelor de familie. Lașca de la Buna Romanița este un produs tradițional atestat, înscris în Registrul Național al Produselor Tradiționale, obținut după o rețetă originală din 1899. Lașca are un gust inconfundabil și o consistență plăcută, păstrându-și forma la fierbere, fără să se lipească. Ingredientele naturale 100% și procedeul de pregătire, așează lașca în rândul bunătăților autentice din Hunedoara.
top of page
bottom of page
